Versete din Biblie Despre Communication with God
Citește 50 pasaje despre Communication with God, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Pasaje Scripturale
Apropie-te mai bine tu şi ascultă tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuţi tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru, şi noi vom asculta şi vom face.’
Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.
‘Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.’
Strig către Tine, căci m-asculţi, Dumnezeule! Pleacă-Ţi urechea spre mine, ascultă cuvântul meu!
Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta.
El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.
„Duhul Domnului vorbeşte prin mine şi cuvântul Lui este pe limba mea.
Căci prin El şi unii, şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.
Domnul a zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ‘Aţi văzut că v-am vorbit din ceruri.
Prorocul Ieremia le-a zis: „Am auzit! Iată că mă voi ruga Domnului, Dumnezeului vostru, după cererea voastră, şi vă voi face cunoscut, fără să vă ascund ceva, tot ce vă va răspunde Domnul!”
Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.
fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.
Şi chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul –
„Luaţi aminte, ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele!
În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.
Apoi, cheamă-mă, şi-Ţi voi răspunde sau lasă-mă să vorbesc eu şi răspunde-mi Tu!
Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.
Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti.
Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui, şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut.
Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo şi mi-a zis: „Scoală-te, du-te în vale şi acolo îţi voi vorbi!”
Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea,
Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.
Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
Dar tu ai spus în auzul meu şi am auzit sunetul cuvintelor tale:
Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă totdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
Să ştiţi că Domnul Şi-a ales un om pe care-l iubeşte: Domnul aude când strig către El.
Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.
Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
Eu zic Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu! Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele!
Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii.
Atunci, şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat, şi o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.
Dumnezeu S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise.
Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.
Nu te grăbi să deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ; de aceea să nu spui vorbe multe.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Communication with God, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul