Versete din Biblie Despre Community Support
Citește 50 pasaje despre Community Support, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Se ajută unul pe altul şi fiecare zice fratelui său: ‘Fii cu inimă!’
Pasaje Scripturale
Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti’.”
Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea,
Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.
Totdeauna vor fi săraci în ţară, de aceea îţi dau porunca aceasta: ‘Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta.’
Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.
Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi.
Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit.
De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.
Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.
Dacă fratele tău sărăceşte şi nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine.
împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora.
Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.
Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
Atunci, Îi vor răspunde şi ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?’
Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului,
De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.
cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei, de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.
Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.
Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.
Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea.
Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor.
Căci ajutorul dat de darurile acestea nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu.
Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.’
Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
nu asupreşte pe nimeni, nu ia niciun zălog, nu răpeşte, ci dă din pâinea lui celui flămând şi acoperă cu o haină pe cel gol,
Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit.
Oriunde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!”
Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii, căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.
Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi.
Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi,
Dar cine are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?
care n-asupreşte pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpeşte nimic, care dă din pâinea lui celui flămând şi înveleşte cu o haină pe cel gol,
Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,
să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!
Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte.
Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Community Support, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul