Skip to content

Versete din Biblie Despre Conception

Citește 50 pasaje despre Conception, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.

"
"

Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii, dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu.

"
"

Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David zicând: „Sunt însărcinată.”

"
"

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.

"
"

„Înainte ca să simtă dureri, a născut şi, înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu.

"
"

Dar, dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă şi va avea copii.

"
"

Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?

"
"

Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.

"
"

Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”

"
"

Bilha a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov un fiu.

"
"

Apoi, Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte, şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.

"
"

Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni.

"
"

Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.

"
"

S-au împlinit zilele când avea să nască şi iată că în pântecele ei erau doi gemeni.

"
"

Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului, şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.

"
"

Prin credinţă, şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.

"
"

de când eram la sânul mamei am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.

"
"

„Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre dobitoace: este al Meu.”

"
"

Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii.

"
"

Aş putea să deschid pântecele mamei şi să nu o las să nască? zice Domnul. Eu, care fac să nască, aş putea să împiedic oare naşterea?” zice Dumnezeul tău.

"
"

Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa şi ea va fi atât de multă la număr, că nu va putea fi numărată.”

"
"

Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.

"
"

‘Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.’

"
"

Ea a înţărcat pe Lo-Ruhama, apoi iar a zămislit şi a născut un fiu.

"
"

Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă, şi Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată.

"
"

Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.”

"
"

Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.

"
"

Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”

"
"

Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.

"
"

Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.

"
"

Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov al cincilea fiu.

"
"

Cum nu ştii care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate.

"
"

Când a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată şi a născut trei fii şi două fiice. Şi tânărul Samuel creştea înaintea Domnului.

"
"

De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

"
"

Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată, şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea,

"
"

Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!

"
"

Slava lui Efraim va zbura ca o pasăre: nu mai este nicio naştere, nicio însărcinare şi nicio zămislire!

"
"

Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”

"
"

Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu.

"
"

El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpână-sa.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Conception, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul