Versete din Biblie Despre Covering of Sin
Citește 50 pasaje despre Covering of Sin, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
„Vai – zice Domnul – de copiii răzvrătiţi, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat!
Pasaje Scripturale
dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, şi mi-am închis nelegiuirile în sân,
Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.
De aceea, să-i slujească de veşmânt ca să se acopere, de încingătoare cu care să fie totdeauna încins!
„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!
Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
Dar, acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie, zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!
Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut.
El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!” Apoi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!”
cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!
Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.
A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce.
învelitoarea din piei de berbec vopsite în roşu, învelitoarea din piei de viţel de mare şi perdeaua de despărţire;
Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul – cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv.
Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!
Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.
Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.
Şi, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile;
Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,
Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.
Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.
negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.
Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.
Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”
Cu cădelniţele acestor oameni care au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse, cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sunt sfinţite, să slujească de aducere-aminte copiilor lui Israel.”
ai iertat nelegiuirea poporului Tău,
Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.
Dar, dacă preotul vede că rana nu s-a întins pe haină, pe urzeală sau pe bătătură, sau pe lucrul acela de piele,
Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii, ia răzbunarea ca o haină şi Se acoperă cu gelozia ca şi cu o manta.
De aceea, mândria le slujeşte ca salbă şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
Leprosul, atins de această rană, să-şi poarte hainele sfâşiate şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba şi să strige: ‘Necurat! Necurat!’
Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.
Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu, ca o povară grea sunt prea grele pentru mine.
Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte Capul său.
Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.
Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Covering of Sin, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul