Versete din Biblie Despre Divine Acceptance
Citește 50 pasaje despre Divine Acceptance, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
Pasaje Scripturale
Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.
Şi David a luat din mâna Abigailei ce-i adusese şi i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine.”
Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur”.
Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”.
Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.
Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară,
Primiţi-l deci în Domnul, cu toată bucuria şi preţuiţi pe astfel de oameni.
ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.
Aravna a dat împăratului totul. Şi Aravna a zis împăratului: „Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!”
Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
Aşadar primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.
Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.
Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.
Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!”
Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”
Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,
pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.
Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.
De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.”
Şi Domnul a spus: „Iert, cum ai cerut.
Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit!
Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.
Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.
Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.
Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.
Du-te dar de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul, căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
Căci a zis el vreodată lui Dumnezeu: ‘Am fost pedepsit, nu voi mai păcătui;
şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.
Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.
Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: ‘Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre.
Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.
Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău’.
Şi El i-a zis: „Iată că-ţi fac şi hatârul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Divine Acceptance, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul