Skip to content

Versete din Biblie Despre Divine Ascension

Citește 50 pasaje despre Divine Ascension, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Şi acest: „S-a suit”, ce înseamnă decât că înainte Se pogorâse în părţile mai de jos ale pământului?

"
"

Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.

"
"

Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul omului”.

"
"

mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’

"
"

Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?…

"
"

Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.

"
"

Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.

"
"

După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim.

"
"

De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor”.

"
"

Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu.

"
"

„Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”

"
"

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

"
"

Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: ‘Domnul a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea

"
"

Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.

"
"

Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului.

"
"

Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: ‘Cine se va sui în cer?’ (Să pogoare adică pe Hristos din cer.)

"
"

Cel ce vine din cer este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi.

"
"

După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.

"
"

Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.

"
"

Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise şi Duhul pogorându-Se peste El ca un porumbel.

"
"

El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,

"
"

care stă la dreapta lui Dumnezeu după ce S-a înălţat la cer şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile.

"
"

Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

"
"

‘Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.

"
"

Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.

"
"

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”

"
"

mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.

"
"

pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,

"
"

Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

"
"

Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,

"
"

şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

"
"

şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”.

"
"

Căci iată că Domnul iese din locuinţa Lui, Se pogoară şi umblă pe înălţimile pământului!

"
"

Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.

"
"

Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

"
"

De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit din apă. Şi, în clipa aceea, cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.

"
"

Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

"
"

Căci Tu, Doamne, Tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul, Tu eşti preaînălţat, mai presus de toţi dumnezeii.

"
"

Şi Duhul m-a răpit şi am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei.

"
"

Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei;

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Divine Ascension, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul