Skip to content

Versete din Biblie Despre Divine Encounters

Citește 50 pasaje despre Divine Encounters, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri.

"
"

Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă”.

"
"

Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.

"
"

Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

"
"

În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti.

"
"

Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine şi avea înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu l-am întrebat de unde este şi nici nu mi-a spus care-i este numele.

"
"

Domnul nu înceta să Se arate în Silo, căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin Cuvântul Domnului.

"
"

Domnul v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului.

"
"

În adevăr, v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui.

"
"

El mi-a zis: ‘Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!’ Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el.

"
"

M-am sculat şi m-am dus în vale şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo, aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ.

"
"

în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!

"
"

Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci, Petru a zis:

"
"

‘Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.’

"
"

Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo şi mi-a zis: „Scoală-te, du-te în vale şi acolo îţi voi vorbi!”

"
"

Avram s-a aruncat cu faţa la pământ şi Dumnezeu i-a vorbit astfel:

"
"

Ca înfăţişarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea.

"
"

Când au ajuns la Ghibea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor.

"
"

În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam şi iată că s-a pogorât din ceruri un străjer sfânt.

"
"

Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”

"
"

E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului.

"
"

Căci vă spun că mulţi proroci şi împăraţi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi n-au văzut, să audă ce auziţi voi, şi n-au auzit.”

"
"

Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer.

"
"

Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu.

"
"

deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.

"
"

Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit.

"
"

Atunci, Duhul m-a răpit şi m-a dus în curtea dinăuntru. Şi Casa era plină de slava Domnului!

"
"

Domnul a zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ‘Aţi văzut că v-am vorbit din ceruri.

"
"

Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.

"
"

Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”.

"
"

Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

"
"

Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie stând de vorbă cu El.

"
"

Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească

"
"

„Duhul Domnului vorbeşte prin mine şi cuvântul Lui este pe limba mea.

"
"

De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.

"
"

Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

"
"

Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu, da, Acela a văzut pe Tatăl.

"
"

Şi îngerul care vorbea cu mine a înaintat, şi un alt înger i-a ieşit înainte.

"
"

Iacov şi-a văzut de drum şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu.

"
"

Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Divine Encounters, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul