Versete din Biblie Despre Divine Providence
Citește 50 pasaje despre Divine Providence, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,
Pasaje Scripturale
Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.
Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‘Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea’.
Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.
El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii deschişi asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.
orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit sunt de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.
Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.
Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.
El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine şi va mai face şi multe altele.
după planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.
Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.
mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit.
Domnul oştirilor a jurat şi a zis: „Da, ce am hotărât se va întâmpla, ce am pus la cale se va împlini.
Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru”.
Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca.
pe care l-a răspândit din belşug peste noi prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;
Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu.
sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.
De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
Domnul oştirilor a luat această hotărâre. Cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă. Cine o va abate?
Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa.
Isaac a zis fiului său: „Cum, l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.”
Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă.
căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi,
„Eu, Domnul, cercetez inima şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.”
pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.
Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pământul sau ca un semn al dragostei Lui.
‘Eu am făcut pământul, pe oameni şi dobitoacele care sunt pe pământ, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pământul cui Îmi place.
Iată, acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori omului,
Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
Însuşi Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi!
Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa?
Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Divine Providence, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul