Skip to content

Versete din Biblie Despre Expectation

Citește 50 pasaje despre Expectation, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.

"
"

Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.

"
"

Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.

"
"

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

"
"

Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri.

"
"

căci este o răsplată şi nu ţi se va tăia nădejdea.

"
"

Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.

"
"

Dorinţa celor neprihăniţi este numai bine, dar aşteptarea celor răi este numai mânie.

"
"

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

"
"

Cei ce se tem de Tine mă văd şi se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.

"
"

din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,

"
"

Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,

"
"

Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.

"
"

Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

"
"

aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.

"
"

aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.

"
"

Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!

"
"

Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!

"
"

O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă.

"
"

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.

"
"

Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.

"
"

Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui?

"
"

Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte şi aştept făgăduinţa Lui.

"
"

aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.

"
"

Şi el se uita la ei cu luare-aminte şi aştepta să capete ceva de la ei.

"
"

Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!

"
"

Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

"
"

pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui.

"
"

De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.

"
"

Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.

"
"

Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

"
"

Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.

"
"

Tot aşa şi înţelepciunea este bună pentru sufletul tău: dacă o vei găsi, ai un viitor şi nu ţi se va tăia nădejdea.

"
"

Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.

"
"

Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.

"
"

Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!

"
"

În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!

"
"

şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi

"
"

Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.

"
"

şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Expectation, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul