Versete din Biblie Despre Father's House
Citește 50 pasaje despre Father's House, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
Pasaje Scripturale
Şi Domnul a zis tatălui meu David: ‘Fiindcă ai avut de gând să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând.
Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
Şi eu am zidit o casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!”
Numai că nu tu vei zidi casa, ci fiul tău, ieşit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.’
Şi Domnul a zis tatălui meu, David: ‘Fiindcă ai avut de gând să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta!
Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.
El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfânt.
Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.
El mi-a zis: ‘Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile, căci l-am ales ca fiu al Meu, şi-i voi fi Tată.
Numai că nu tu vei zidi casa, ci fiul tău, ieşit din tine, va zidi Numelui Meu o casă.’
El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu şi Eu îi voi fi Tată şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.’
În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela.
Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică „Tată!”
Unii capi de familie, la venirea lor la Casa Domnului în Ierusalim, au adus daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, ca s-o aşeze din nou pe locul unde fusese.
Şi ‘Tată’ să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.
le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bun decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge.
Voi ziceţi: ‘Unde este casa apăsătorului? Unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?’
Cortul Lui este în Salem şi locuinţa Lui, în Sion;
Iată că am de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu, cum a spus Domnul tatălui meu David, zicând: ‘Fiul tău pe care-l voi pune în locul tău, pe scaunul tău de domnie, el va zidi o casă Numelui Meu’.
Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
Acum, aleg şi sfinţesc casa aceasta, pentru ca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, şi voi avea totdeauna ochii şi inima Mea acolo.
Şi Domnul i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie.
Eu ziceam: «Cum să te pun printre copiii Mei şi să-ţi dau o ţară plăcută, o moştenire, podoabă între podoabele neamurilor?» Mă gândeam că Mă vei chema: «Tată!» şi nu te vei mai abate de la Mine.
Doamne, eu iubesc locaşul Casei Tale şi locul în care locuieşte slava Ta.
Aceasta este legea privitoare la Casă. Pe vârful muntelui, tot locul pe care-l va cuprinde ea este preasfânt. Iată, aceasta este legea asupra Casei.
Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela.
şi le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune’. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
Şi le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.’ ”
Eu am zidit o casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!”
Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu.
Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?
Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.
I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
Este Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari înaintea voastră? Eu Însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!
Bogatul a zis: ‘Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu,
voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo.
David a chemat pe fiul său Solomon şi i-a poruncit să zidească o casă Domnului, Dumnezeului lui Israel.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Father's House, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul