Skip to content

Versete din Biblie Despre God's Control

Citește 50 pasaje despre God's Control, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu.

"
"

Nu te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu stărui într-un lucru rău, căci el poate face tot ce vrea,

"
"

Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.

"
"

I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:

"
"

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale,

"
"

Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.

"
"

Şi acum, iată-ne în mâinile tale; fă cu noi ce vei crede că este bine şi drept să faci”.

"
"

El stăpâneşte pe vecie prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe neamuri, ca cei răzvrătiţi să nu se mai scoale împotriva Lui!

"
"

dar, dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.”

"
"

Căci el zice, şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă.

"
"

Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.

"
"

Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’

"
"

căci este scris: ‘El va porunci îngerilor Lui să Te păzească;’

"
"

ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.

"
"

Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul? Cine I-a dat lumea în grija Lui?

"
"

Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină.

"
"

Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii deschişi asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.

"
"

mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit.

"
"

Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa?

"
"

Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.

"
"

Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita.

"
"

El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.

"
"

Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.

"
"

toate le-ai supus sub picioarele lui.” În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.

"
"

Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns este Dumnezeu.

"
"

Căci a Domnului este Împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri.

"
"

Căci şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: ‘Du-te!’ şi se duce; altuia: ‘Vino!’ şi vine; şi robului meu: ‘Fă cutare lucru!’ şi-l face.”

"
"

sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.

"
"

Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi şi zic unuia: ‘Du-te!’ şi se duce; altuia: ‘Vino!’ şi vine; şi robului meu: ‘Fă cutare lucru!’ şi-l face.”

"
"

Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‘Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea’.

"
"

În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,

"
"

Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceţi şi veţi face ce vă poruncim.

"
"

De la Tine vin bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta sunt tăria şi puterea şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.

"
"

Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.

"
"

Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?

"
"

Eu sunt de la început şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea. Când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?”

"
"

El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!

"
"

Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.

"
"

când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?

"
"

Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău şi nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine!

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre God's Control, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul