Versete din Biblie Despre God's Preservation
Citește 50 pasaje despre God's Preservation, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire.
Pasaje Scripturale
Ocroteşte cărările neprihănirii şi păzeşte calea credincioşilor Lui.
Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.
Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.
Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.
Tu, Doamne, îi vei păzi şi-i vei apăra de neamul acesta pe vecie.
Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, ca să fim totdeauna fericiţi şi să ne ţină în viaţă, cum face astăzi.
Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.
Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat şi să mă veselesc neîncetat de orânduirile Tale!
Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc şi nimiceşte pe toţi cei răi.
Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui.
Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.
Cât priveşte legăturile cu oamenii, eu, după cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori;
Dar David a zis: „Să nu faceţi aşa, fraţilor, cu ce ne-a dat Domnul, căci El ne-a păzit şi a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră.
Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
Aşa vorbeşte mai departe Domnul: „La vremea îndurării Te voi asculta şi în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara şi să împarţi moştenirile pustiite;
Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.
Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu şi judecăţile Tale sunt ca Adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijini pe oameni şi pe dobitoace!
Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
căci este scris: ‘El va porunci îngerilor Lui să Te păzească;’
aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă.
Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul.
A pus oşti de strajă în Edom şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David oriunde mergea.
Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă.
Păzeşte-mă, Doamne, de mâinile celui rău! Fereşte-mă de oamenii asupritori, care se gândesc să mă doboare!
Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.
ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei.
Păzeşte-mi sufletul, căci sunt unul din cei iubiţi de Tine! Scapă, Dumnezeule, pe robul Tău, care se încrede în Tine!
înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.
şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.
A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea.
pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?
Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna! Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea.
Dar printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din Egipt şi printr-un proroc a fost păzit Israel.
Da, El este stânca şi ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.
Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.
Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre God's Preservation, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul