Versete din Biblie Despre Imagination
Citește 50 pasaje despre Imagination, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.
Pasaje Scripturale
Dar ei zic: ‘Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!’ ”
Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu!
Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.
ci au umblat după aplecările inimii lor şi au mers după Baali, cum i-au învăţat părinţii lor.”
şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre
Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.
Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.
Ei spun celor ce Mă nesocotesc: ‘Domnul a zis: «Veţi avea pace!»’ şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: ‘Nu vi se va întâmpla niciun rău.’
După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri şi tinerii voştri vor avea vedenii.
Când va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n-o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată şi azi, înainte chiar ca să-l fi dus în ţara pe care am jurat că i-o voi da”.
Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi şi n-au mers înainte.
Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus:
Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile.
În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi planuri rele.
Domnul a mirosit un miros plăcut şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui, şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
care cugetă lucruri rele în inima lor şi sunt totdeauna gata să aţâţe războiul!
Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?
Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
Ştiu eu bine care sunt gândurile voastre, ce judecăţi nedrepte rostiţi asupra mea.
El zămisleşte răul şi naşte răul; în sânul lui coace roade care-l înşală.”
mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!’
Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el?” Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe?”
Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.
Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.
Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
‘În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!
Ei au urzit lucruri rele împotriva ta, au făcut sfaturi rele, dar nu vor izbuti.
Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: ‘Eu îl voi amăgi.’ Domnul i-a zis: ‘Cum?’
Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”.
El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor.
Isus, care le cunoştea gândurile, a zis: „Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre?
Înşelătoria este în inima celor ce cugetă răul, dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace.
Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
Atunci m-ai chema şi Ţi-aş răspunde şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.
L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Imagination, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul