Versete din Biblie Despre Promise of Descendants
Citește 50 pasaje despre Promise of Descendants, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
Pasaje Scripturale
Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.
Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire.
Eu vă voi duce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul’.”
Voi sunteţi fiii prorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: ‘Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta’.
„Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră, care va veni după voi;
fiii care li se vor naşte, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului.
Vor locui iarăşi în ţara pe care am dat-o robului Meu Iacov şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea ei, copiii lor şi copiii copiilor lor pe vecie şi Robul Meu David va fi voievodul lor în veci.
Voi scoate o sămânţă din Iacov şi din Iuda un moştenitor al munţilor Mei; aleşii Mei vor stăpâni ţara şi robii Mei vor locui în ea.
Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
O veţi stăpâni unul ca şi altul, cum am jurat cu mâna ridicată că o voi da părinţilor voştri. Ţara aceasta vă va cădea deci la împărţeală ca moştenire.
Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam.
Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.
Când ţi se vor împlini zilele şi când te vei duce la părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine, şi anume pe unul din fiii tăi, şi-i voi întări domnia.
Căci aşa vorbeşte Domnul despre fiii şi fiicele care se vor naşte în locul acesta, despre mamele care-i vor naşte şi despre taţii lor care le vor da naştere în ţara aceasta:
„Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor.
Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire.
Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.”
Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.
Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
Eu Mă voi întoarce spre voi, vă voi face să creşteţi, vă voi înmulţi şi Îmi voi ţine legământul Meu cu voi.
Domnitorul nu va lua nimic din moştenirea poporului, nu-l va despuia de moşiile lui. Ci, ce va da de moştenire fiilor săi, va lua din ce are el, pentru ca niciunul din poporul Meu să nu fie îndepărtat din moşia lui!”
Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.”
Sămânţa lor va fi cunoscută între neamuri şi urmaşii lor printre popoare; toţi cei ce-i vor vedea vor cunoaşte că sunt o sămânţă binecuvântată de Domnul.”
Jură-mi dar pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânţa mea după mine şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.”
Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu şi învăţăturile Mele pe care li le voi da, vor şedea şi fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.”
Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil.
Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: ‘Niciodată nu vei fi lipsit înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să meargă în Legea Mea, cum ai mers tu înaintea Mea.’
Şi atunci, zilele voastre şi zilele copiilor voştri, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, vor fi tot atât de multe cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului.
Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi.
Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.
Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara.
Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…
Vei da cu credincioşie lui Iacov şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.
Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara şi sămânţa lor va rămâne înaintea Ta.
cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.”
Le-ai înmulţit fiii ca stelele cerurilor şi i-ai adus în ţara despre care spusesei părinţilor lor că au s-o ia în stăpânire.
Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – aşa vor dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru.
Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: ‘Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să umble înaintea Mea cum ai umblat tu înaintea Mea.’
Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Dacă domnitorul dă unuia din fiii săi un dar luat din moştenirea sa, darul acesta va rămâne al fiilor săi, ca moşia lor prin drept de moştenire.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Promise of Descendants, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul