Skip to content

Versete din Biblie Despre Promises of God

Citește 50 pasaje despre Promises of God, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică.

"
"

Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,

"
"

Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.

"
"

Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.

"
"

Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.

"
"

Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.

"
"

Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

"
"

„Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit.

"
"

Eu vă voi duce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul’.”

"
"

Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.’

"
"

Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina”, zice Domnul, care are milă de tine.

"
"

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

"
"

Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.

"
"

Aşa vorbeşte mai departe Domnul: „La vremea îndurării Te voi asculta şi în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara şi să împarţi moştenirile pustiite;

"
"

De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace.

"
"

Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea şi legământul Meu îi va fi neclintit.

"
"

Acum, Doamne, Tu eşti adevăratul Dumnezeu şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.

"
"

De aceea, şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,

"
"

căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi.

"
"

Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.

"
"

prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

"
"

Căci Şi-a adus aminte de Cuvântul Lui cel sfânt şi de robul Său Avraam.

"
"

tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.

"
"

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.

"
"

pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,

"
"

Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care jurasei că le-o vei da.

"
"

de legământul pe care l-a făcut cu Avraam şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;

"
"

Voi face legământul Meu cu tine şi vei şti că Eu sunt Domnul,

"
"

Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu”.

"
"

Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.

"
"

Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.

"
"

Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.

"
"

„Şi iată legământul Meu cu ei, zice Domnul: ‘Duhul Meu, care Se odihneşte peste tine, şi cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi până-n veac’ ”, zice Domnul.

"
"

Vei da cu credincioşie lui Iacov şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.

"
"

După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.”

"
"

Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi sădi şi-i voi înmulţi şi voi pune Locaşul Meu cel Sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna.

"
"

Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.

"
"

Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!

"
"

Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.

"
"

Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El şi legământul făcut cu El le dă învăţătură.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Promises of God, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul