Versete din Biblie Despre Restraint
Citește 50 pasaje despre Restraint, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
Pasaje Scripturale
Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele este un om chibzuit.
Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.
Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu.
Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.
De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-l struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-l legi ca să nu se apropie de tine.
Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură.
Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi din omul acesta!”
cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
Să nu-l stăpâneşti cu asprime şi să te temi de Dumnezeul tău.
Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii , cât va sta cel rău înaintea mea.”
Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
Nu stingeţi Duhul.
Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.
înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare!
Păzeşte de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.
Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
Căci toiagul de cârmuire al răutăţii nu va rămâne pe moştenirea celor neprihăniţi, pentru ca cei neprihăniţi să nu întindă mâinile spre nelegiuire.
Depărtează-te de fărădelege şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.
Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat şi să mă veselesc neîncetat de orânduirile Tale!
Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
Când izbucneşte împotriva ta mânia celui ce stăpâneşte, nu-ţi părăsi locul, căci sângele rece te păzeşte de mari păcate.
Feriţi-vă de orice se pare rău.
Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.
Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora; pe tine însuţi păzeşte-te curat.
Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti,
Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă,
Din pricina Numelui Meu, sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc.
Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare şi ne vei întrista nespus de mult?”
Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău.
Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.
Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi.
Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă.
pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.
Ferice de omul care face lucrul acesta şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă niciun rău!
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Restraint, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul