Versete din Biblie Despre Rule
Citește 50 pasaje despre Rule, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor,
Pasaje Scripturale
Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii, toţi judecătorii pământului.
Noi însă nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi.
Să nu-l stăpâneşti cu asprime şi să te temi de Dumnezeul tău.
Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.”
Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul’.”
Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: ‘Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu,
Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus.
Să împliniţi poruncile Mele şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Să păziţi şi să împliniţi toate legile şi poruncile pe care vi le dau eu astăzi.
Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său l-a îmbrâncit şi i-a zis: ‘Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi?
Să nu faci nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.
Atunci, El le-a zis: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.
Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.
„Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire.
Dacă vă veţi teme de Domnul, dacă-I veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul Lui şi dacă nu vă veţi împotrivi Cuvântului Domnului, vă veţi alipi de Domnul, Dumnezeul vostru, atât voi, cât şi împăratul care domneşte peste voi.
Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.
Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece.
Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!»
Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte.
Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.
Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!
De aceea, păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi şi împlineşte-le.
şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.
Ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, poruncile Lui şi legile lui pe care vi le-a dat.
Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.
Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.
Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun,
Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rânduielile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le.
Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte.
Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuţia sa.
Să nu huleşti pe Dumnezeu şi să nu blestemi pe mai-marele poporului tău.
să pui peste tine ca împărat pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, şi anume să iei un împărat din mijlocul fraţilor tăi; nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău.
Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!
pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.
Împăraţilor le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie.
Să păziţi poruncile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul.
Şi tu, Ezra, după înţelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători şi dregători care să facă dreptate la tot poporul de dincolo de Râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău şi fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc.
Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire.
Dar oamenii aceia au stăruit de împărat şi i-au zis: „Să ştii, împărate, că, după legea mezilor şi perşilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!”
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Rule, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul