Skip to content

Versete din Biblie Despre Separation from God

Citește 50 pasaje despre Separation from God, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Un om care va fi necurat, şi nu se va curăţi va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat Sfântul Locaş al Domnului; fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curăţire, este necurat.

"
"

De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.

"
"

Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei.

"
"

ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel care s-au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor.»’

"
"

aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.

"
"

Dar, dacă vă veţi abate, dacă veţi părăsi legile şi poruncile Mele, pe care vi le-am dat, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor,

"
"

Şi totuşi ziceau lui Dumnezeu: ‘Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaştem căile Tale.

"
"

Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti,

"
"

Dacă nu rămâne cineva în Mine, estearuncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.

"
"

Căci orice om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc pentru o vreme în Israel, care s-a depărtat de Mine, care îşi poartă idolii în inima lui şi nu-şi ia privirile de la ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui, dacă va veni să vorbească unui proroc ca să Mă întrebe prin el, Eu, Domnul, prin Mine Însumi îi voi răspunde.

"
"

Vor merge cu oile şi boii lor să caute pe Domnul, dar nu-L vor găsi nicidecum, căci S-a depărtat din mijlocul lor.

"
"

dacă nesocotiţi legile Mele şi dacă sufletul vostru urăşte rânduielile Mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legământul Meu,

"
"

Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, şi când vei fi mâniat împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară depărtată sau apropiată,

"
"

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?

"
"

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine risipeşte.

"
"

Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim, ca să se ducă în ţara lui Beniamin şi să scape din mijlocul poporului.

"
"

Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine, de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.

"
"

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.

"
"

Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna păcatului.

"
"

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

"
"

Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute.

"
"

Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

"
"

Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască, – şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată,

"
"

Aşa să depărtaţi pe copiii lui Israel de necurăţiile lor, ca să nu moară din pricina necurăţiilor lor, dacă pângăresc cortul Meu, care este în mijlocul lor.

"
"

Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.

"
"

În tot timpul cât s-a făgăduit Domnului prin jurământ, să nu se apropie de un mort;

"
"

Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi-i face fericiţi; numai cei răzvrătiţi locuiesc în locuri uscate.

"
"

având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.

"
"

Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul.

"
"

Dumnezeul meu îi va lepăda, pentru că nu L-au ascultat, de aceea vor rătăci printre neamuri. –

"
"

Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

"
"

Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi n-o găseşte.

"
"

Mi-a abătut căile şi apoi s-a aruncat pe mine şi m-a pustiit.

"
"

până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie.

"
"

Să închine din nou Domnului zilele nazireatului lui dinainte şi să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină; zilele dinainte nu vor fi socotite, pentru că nazireatul lui a fost pângărit.

"
"

Dar voi M-aţi părăsit şi aţi slujit altor dumnezei. De aceea nu vă voi mai izbăvi.

"
"

Nu ţi-ai făcut tu singur lucrul acesta pentru că ai părăsit pe Domnul, Dumnezeul tău, când te îndrepta pe calea cea bună?

"
"

Ai îndepărtat de la mine pe toţi prietenii mei, m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei; sunt închis şi nu pot să ies.

"
"

Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, te dau în mâinile acelora pe care îi urăşti, de care ţi s-a înstrăinat inima.

"
"

şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus –;

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Separation from God, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul