Versete din Biblie Despre Service to Others
Citește 50 pasaje despre Service to Others, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,
Pasaje Scripturale
Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.
După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi.
cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.
Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora.
Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.
Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”
Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.
Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”
Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască sub cuvânt că sunt fraţi, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat.
Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.
Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.
şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor.
În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti’.”
Atunci, Îi vor răspunde şi ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?’
Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: ‘Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem’.”
Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.
şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.
Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire.
Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci, în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.
Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor.
Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!
Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’.
Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi,
Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.
Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă.
Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.
Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi.
Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,
Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.
Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”
Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi.
Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.
Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Service to Others, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul