Versete din Biblie Despre Sharing News
Citește 50 pasaje despre Sharing News, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara.
Pasaje Scripturale
„Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu”. El a plecat şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.
De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.
Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină.
După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc.
căci Îi vei fi martor faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.
De aceea, orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.
Apoi, şi-au zis unul altuia: „Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea şi dacă vom aştepta până la lumina zilei de mâine, vom fi pedepsiţi. Veniţi acum şi haidem să dăm de ştire casei împăratului!”
Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie ca să dea har celor ce-l aud.
În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea.
căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit”.
Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.
Eu, Cel dintâi, am zis Sionului: ‘Iată-i, iată-i!’ Şi Ierusalimului: ‘Îţi trimit un vestitor de veşti bune!’
Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar, cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult.
Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor.
Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră şi să vă îmbărbăteze inimile.
Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă.
Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile.
Nimeni nu face ceva în ascuns când caută să se facă cunoscut. Dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.”
Spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, vestiţi-l în Iuda şi ziceţi:
Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat.
El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.
Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.
Am trimis dar pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune, prin viu grai, aceleaşi lucruri.
Aşa să spuneţi însă, fiecare aproapelui său, fiecare fratelui său: ‘Ce a răspuns Domnul?’ sau: ‘Ce a zis Domnul?’
Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.
Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii;
Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor.
Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sunt Domnul.
Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.
Dar unii din ei s-au dus la farisei şi le-au spus ce făcuse Isus.
Porcarii, când au văzut ce se întâmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate.
Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”
Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.
Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.
Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile care sunt dincolo de al vostru, fără să intrăm în câmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute de-a gata.
Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case
‘Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi-l cunoscut Ierusalimului. Vin nişte împresurători dintr-o ţară depărtată şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda.
Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Sharing News, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul