Skip to content

Versete din Biblie Despre Slay

Citește 50 pasaje despre Slay, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Dar, dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât.

"
"

Samuel a zis: „După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.” Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal.

"
"

că pe cel ce a venit să-mi spună: ‘Iată, Saul a murit’ şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorât la Ţiclag, ca să-l răsplătesc pentru ştirea lui,

"
"

Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.’ ”

"
"

Adunarea le va ucide cu pietre şi le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide fiii şi fiicele lor şi le vor arde casele cu foc.

"
"

şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare.

"
"

Şi David a chemat pe unul din oamenii lui şi a zis: „Apropie-te şi omoară-l!” Omul acela a lovit pe amalecit, care a murit.

"
"

Oamenii de la pândă s-au aruncat repede asupra cetăţii Ghibea, au pornit înainte şi au trecut toată cetatea prin ascuţişul sabiei.

"
"

A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, şi a nimicit cu desăvârşire tot poporul, trecându-l prin ascuţişul sabiei.

"
"

Răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaş; când îl va întâlni, să-l omoare.

"
"

Un om al cărui cuget este încărcat cu sângele altuia fuge până la groapă: nimeni să nu-l oprească.

"
"

şi pierzi pe cei mincinoşi; Domnul urăşte pe oamenii care varsă sânge şi înşală.

"
"

Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea.

"
"

O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!

"
"

Saul i-a trimis înapoi să-l vadă şi a zis: „Aduceţi-l la mine, în patul lui, ca să-l omor.”

"
"

Du-te acum, bate pe Amalec şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile’.”

"
"

şi-a pus în joc viaţa, a ucis pe filistean şi Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut şi te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat şi să omori fără pricină pe David?”

"
"

Şi David a zis: „Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî într-un câmp de bătaie şi va pieri.

"
"

Moise a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor.”

"
"

El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa’.”

"
"

Şi David i-a zis: „Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: ‘Am omorât pe unsul Domnului!’ ”

"
"

Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: „Treceţi după el în cetate şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă şi să nu vă înduraţi!

"
"

Dacă un om împinge pe aproapele său din ură sau dacă-l pândeşte şi aruncă ceva asupra lui şi moare,

"
"

Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.

"
"

Vrăjmaşul zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărţi prada de război; Îmi voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!’

"
"

Să n-ai nicio milă, ci să ceri viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.

"
"

Şi voi nu vă opriţi, ci urmăriţi pe vrăjmaşii voştri şi bateţi-i pe dinapoi; nu-i lăsaţi să intre în cetăţile lor, căci Domnul, Dumnezeul vostru, i-a dat în mâinile voastre.”

"
"

alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram.

"
"

Cine va da unui om o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea.

"
"

El a zis: „Dacă ies pentru pace, prindeţi-i vii şi, chiar dacă ies pentru luptă, prindeţi-i vii.”

"
"

Şi, după ce Domnul, Dumnezeul tău, o va da în mâinile tale, să treci prin ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească.

"
"

iată legile după care va judeca adunarea între cel ce l-a lovit şi răzbunătorul sângelui:

"
"

Iată ce să faceţi: să nimiciţi cu desăvârşire orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut împreunarea cu bărbat”.

"
"

Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.”

"
"

Pe vremea când a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom;

"
"

Saul a vorbit fiului său Ionatan şi tuturor slujitorilor lui să omoare pe David.

"
"

Şi El le-a zis: „Spurcaţi casa şi umpleţi curţile cu morţi!… Ieşiţi…” Ei au ieşit şi au început să ucidă în cetate.

"
"

Ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău şi ar trebui să te ajute. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Cel ce loveşte!

"
"

Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toţi vrăjmaşii lor, i-au omorât şi i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmaşii lor.

"
"

Ci să-l omori; întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare şi apoi mâna întregului popor;

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Slay, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul