Skip to content

Versete din Biblie Despre Syrian

Citește 50 pasaje despre Syrian, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul Ţobei, şi David a bătut douăzeci şi două de mii de sirieni.

"
"

Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: „Fereşte-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunşi sirienii.”

"
"

David a pus strajă în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir. Domnul ocrotea pe David oriunde se ducea.

"
"

Apoi să iei iarăşi cuvântul şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ‘Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.

"
"

În acelaşi timp, Reţin, împăratul Siriei, a adus iarăşi Elatul sub stăpânirea sirienilor; a izgonit pe evrei din Elat şi sirienii au venit la Elat, unde au locuit până în ziua de azi.

"
"

El a străbătut Siria şi Cilicia, întărind bisericile.

"
"

Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Ţoba, şi David a ucis douăzeci şi două de mii de sirieni.

"
"

Voi sfărâma zăvoarele Damascului şi voi nimici cu desăvârşire pe locuitorii din Bicat-Aven, împreună cu cel ce ţine toiagul de cârmuire în Bet-Eden, şi poporul Siriei va fi dus rob la Chir’, zice Domnul.

"
"

Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi şi le-a zis: „Nu voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?”

"
"

După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei.

"
"

S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului, dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel – zice Domnul oştirilor.

"
"

Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.”

"
"

El a fost un vrăjmaş al lui Israel în tot timpul vieţii lui Solomon, în acelaşi timp când îi făcea rău Hadad şi ura pe Israel. El a împărăţit peste Siria.

"
"

David a pus o strajă de oşti în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit bir. Domnul ocrotea pe David oriunde mergea.

"
"

Împăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir şi a omorât pe Reţin.

"
"

Iată că asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzişul umbros, tulpina înaltă, iar vârful îi ajungea până la nori.

"
"

Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieţii lui Ioahaz.

"
"

Căci Damascul va fi capitala Siriei şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şaizeci şi cinci de ani, Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor.

"
"

După trecerea anului, oastea sirienilor s-a suit împotriva lui Ioas şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului şi au trimis împăratului toată prada la Damasc.

"
"

Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori.”

"
"

Împăratul Siriei era în război cu Israel. Şi, într-un sfat pe care l-a ţinut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc.”

"
"

Când au venit şi au spus casei lui David: „Sirienii au tăbărât în Efraim!” a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure când bate vântul.

"
"

S-au dus după ei până la Iordan şi iată că tot drumul era plin cu haine şi lucruri pe care le aruncaseră sirienii în goana lor. Solii s-au întors şi au spus împăratului.

"
"

Au plecat dar în amurg să se ducă în tabăra sirienilor. Şi, când au ajuns la intrarea taberei sirienilor, iată că nu era nimeni.

"
"

Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai-marilor peste carele lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.”

"
"

El a mers cu Ioram, fiul lui Ahab, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot din Galaad. Şi sirienii au rănit pe Ioram.

"
"

şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.

"
"

Ben-Hadad, împăratul Siriei, şi-a strâns toată oştirea – avea cu el treizeci şi doi de împăraţi, cai şi care. S-a suit, a împresurat Samaria şi a început lupta împotriva ei.

"
"

Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie.

"
"

Au dat de ştire lui David, care a strâns pe tot Israelul, a trecut Iordanul, a mers împotriva lor şi s-a pregătit de luptă împotriva lor. David s-a înşiruit în linie de bătaie împotriva sirienilor. Dar sirienii, după ce se bătuseră cu el,

"
"

Asupra Damascului. Hatmanul şi Arpadul sunt roşii de ruşine, căci au auzit o veste rea şi tremură; frica lor este ca o mare înfuriată, care nu se poate potoli.

"
"

Domnul, Dumnezeul său, l-a dat în mâinile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut şi i-au luat un mare număr de prinşi de război, pe care i-au dus la Damasc. A fost dat şi în mâinile împăratului lui Israel, care i-a pricinuit o mare înfrângere.

"
"

Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă celor treizeci şi două de căpetenii ale carelor lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cei mici, nici cu cei mari, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.”

"
"

Târât de sfatul lor, s-a dus cu Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot, în Galaad. Sirienii au rănit pe Ioram.

"
"

Eliachim, fiul lui Hilchia, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.”

"
"

Hadadezer a trimis după sirienii care erau de cealaltă parte a Râului şi au venit la Helam, în frunte cu Şobac, căpetenia oştirii lui Hadadezer.

"
"

Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani.

"
"

Împăratul lui Israel a ieşit, a lovit caii şi carele şi a pricinuit sirienilor o mare înfrângere.

"
"

Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici’.”

"
"

După aceea, Ben-Haded, împăratul Siriei, strângându-şi toată oştirea, s-a suit şi a împresurat Samaria.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Syrian, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul