Versete din Biblie Despre The servant
Citește 50 pasaje despre The servant, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis.
Pasaje Scripturale
Şi robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea.
„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
Căci robul chemat în Domnul este un slobozit al Domnului. Tot aşa, cel slobod care a fost chemat este un rob al lui Hristos.
Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă.
Atunci, el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam.
„Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El şi va vesti neamurilor judecata.
Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.
Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.
La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei.
şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.
tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: ‘Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!
Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul va fi robul meu, dar voi suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.”
De altfel, cui îi voi sluji? Nu fiului său? Cum am slujit tatălui tău, aşa îţi voi sluji şi ţie.”
Se va întâmpla ca şi cu un om plecat într-altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui şi porunceşte portarului să vegheze.
Ascultă-mă, Doamne, căci sunt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile.
şi Mi-a zis: ‘Israele, Tu eşti Robul Meu în care Mă voi slăvi’.
Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
Era un slujitor din casa lui Saul, numit Ţiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: „Tu eşti Ţiba?” Şi el a răspuns: „Robul tău, da!”
A mai trimis un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.
Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească.
Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.
Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”
ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”
şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor.
„Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.
Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai o slugă, decât să faci pe fudulul şi să n-ai ce mânca.
dar îi vor fi supuşi şi vor şti ce înseamnă să-Mi slujească Mie sau să slujească împărăţiilor altor ţări.”
Şi iată ce i-au zis ei: „Dacă vei îndatora astăzi pe poporul acesta, dacă le faci ce cer şi dacă le vei răspunde cu vorbe binevoitoare, îţi vor sluji pe vecie.”
Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul, mai presus de domnul său.
Cine este orb, dacă nu robul Meu şi surd ca solul Meu, pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu şi orb ca robul Domnului?
Nabal a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpâni.
Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău’.
Ce ar putea să-Ţi mai spună David faţă de slava dată robului Tău? Tu cunoşti pe robul Tău.
Ai fost chemat când erai rob? Să nu te nelinişteşti de lucrul acesta, dar, dacă poţi să ajungi slobod, foloseşte-te.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre The servant, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul