Versete din Biblie Despre Unity among Nations
Citește 50 pasaje despre Unity among Nations, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.
Pasaje Scripturale
„Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace!
Iată hotărârea luată împotriva întregului pământ, iată mâna întinsă peste toate neamurile.
După aceea, împăratul Darius a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile care locuiau în toată împărăţia: „Pacea să vă fie dată din belşug!
Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul; toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.
Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând.
Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii.
Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni să se închine înaintea Ta, Doamne, şi să dea slavă Numelui Tău.
ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.
Se bucură neamurile şi se veselesc, căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire şi povăţuieşti neamurile pe pământ.
Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.
Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.
Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă, şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.
Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.
„Eu pedepsesc faptele şi gândurile lor! Dar vine vremea când voi strânge toate neamurile şi toate limbile; ele vor veni şi vor vedea slava Mea.
El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor, cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război,
ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre.”
Multe neamuri se vor alipi de Domnul în ziua aceea şi vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău şi vei şti că Domnul oştirilor m-a trimis la tine.”
Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.
Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.
În vremea aceea, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim în Numele Domnului şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.
Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume.
Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.
Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte! S-asculte pământul, el şi ce-l umple, lumea cu toate făpturile ei!
Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
„Apoi”, le-a zis El, „un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii.
El ne supune popoarele, El pune neamurile sub picioarele noastre.
Căci a Domnului este Împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri.
Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una –
El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor,
Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.
şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii.
Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea Lui, toate neamurile Îi vor sluji.
Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
Poate că vei zice în inima ta: ‘Neamurile acestea sunt mai mari la număr decât mine. Cum voi putea să le izgonesc?’
I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor,
voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.
Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm?
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Unity among Nations, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul