Versete din Biblie Despre Wrestling Match
Citește 50 pasaje despre Wrestling Match, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Iacov însă a rămas singur. Atunci, un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
Pasaje Scripturale
Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el.
În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniţă şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.
Rahela a zis: „Am luptat cu Dumnezeu împotriva surorii mele şi am biruit.” De aceea i-a pus numele Neftali (Luptele lui Dumnezeu).
Dacă se vor certa doi oameni, şi unul din ei va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără să-i pricinuiască moartea, dar silindu-l să stea în pat,
Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei.
Luptă-te lupta cea bună a credinţei, apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.
Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.
Dar, dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el.
În mijlocul acestei băltoace, el îşi întinde mâinile, cum le întinde înotătorul ca să înoate, dar Domnul îi doboară mândria şi face de nimica dibăcia mâinilor lui.
Ei vor fi ca nişte viteji care calcă în picioare noroiul de pe uliţe; în luptă, se vor lupta, pentru că Domnul va fi cu ei; iar călăreţii vor fi acoperiţi de ruşine.
Tu mă încingi cu putere pentru luptă şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.
Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.”
Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor şi fruntea tot aşa de aspră ca fruntea lor.
Bărbaţii din Iuda au zis: „Pentru ce v-aţi suit împotriva noastră?” Ei au răspuns: „Ne-am suit să legăm pe Samson, ca să-i facem aşa cum ne-a făcut el nouă”.
aşa este omul care înşală pe aproapele său şi apoi zice: „Am vrut doar să glumesc!”
Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.”
Întăriţi-vă şi fiţi oameni, filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi evreilor, cum v-au fost ei robi vouă: fiţi oameni şi luptaţi!”
Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.
De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmăşeală în ei; unul va apuca mâna altuia şi vor ridica mâna unii asupra altora.
A ieşit şi în ziua următoare şi iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?”
Apoi Eu Însumi voi lupta împotriva voastră, cu mâna întinsă şi cu braţ tare, cu mânie, urgie şi mare supărare.
Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
Aşa a doborât robul tău leul şi ursul, şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui viu.”
Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
Căci Domnul răscumpără pe Iacov şi-l izbăveşte din mâna unuia mai tare decât el.’
Dacă mergi cu ei, chiar dacă ai face la luptă fapte de vitejie, să ştii că Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmaşului. Căci Dumnezeu are putere să te ajute şi să te facă să cazi.”
Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei ca să ştie cine este cel mai mare.
Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi; iată că Judecătorul este chiar la uşă.
Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii şi cosoarele, în suliţe! Cel slab să zică: ‘Sunt tare!’
Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!
sau un duh de dreptate pentru cel ce şade pe scaunul de judecată şi o putere pentru cei ce dau pe vrăjmaş înapoi până la porţile lui.
Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stârneşte râvna ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi.
Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers.
Şama s-a aşezat în mijlocul ogorului, l-a apărat şi a bătut pe filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.
ci voi zdrobi dinaintea lui pe potrivnicii lui şi voi lovi pe cei ce-l urăsc.
Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase,
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Wrestling Match, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul