Skip to content

Versete din Biblie Despre Agreements

Citește 50 pasaje despre Agreements, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Fraţilor (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.

"
"

Vino să facem amândoi un legământ, şi legământul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!”

"
"

De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace.

"
"

Nu fi printre cei ce pun chezăşii, printre cei ce dau zălog pentru datorii.

"
"

Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, leviţii noştri şi preoţii noştri şi-au pus pecetea pe el.

"
"

Când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură.

"
"

Domnul este martor pe vecie pentru cuvântul pe care ni l-am dat unul altuia.”

"
"

Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ,

"
"

Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: ‘Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine!

"
"

Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.

"
"

Şi anume, dacă nu-i zice nimic zi de zi după ce află de lucrul acesta, el întăreşte astfel toate juruinţele şi toate făgăduielile cu care s-a legat ea; le întăreşte pentru că nu i-a zis nimic în ziua când a aflat de ele.

"
"

Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul şi i-a dat legi şi porunci la Sihem.

"
"

Şi Avraam a luat oi şi boi, pe care i-a dat lui Abimelec, şi au făcut legământ amândoi.

"
"

Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

"
"

Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam.

"
"

nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele mele.

"
"

Să păziţi dar cuvintele legământului acestuia şi să le împliniţi, ca să izbutiţi în tot ce veţi face.

"
"

Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre.

"
"

Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale’.

"
"

Atunci, ei au zis lui Ieremia: „Domnul să fie un martor adevărat şi credincios împotriva noastră dacă nu vom face tot ce-ţi va porunci Domnul, Dumnezeul tău, să ne spui!

"
"

să se facă un jurământ, în Numele Domnului, între cele două părţi, şi cel ce a păstrat dobitocul va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, şi celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască.

"
"

Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor.

"
"

El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel,

"
"

Bărbatul ei poate întări şi bărbatul ei poate desfiinţa orice juruinţă, orice jurământ cu care se leagă ea ca să-şi mâhnească sufletul.

"
"

Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine Însuşi

"
"

Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.

"
"

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?

"
"

Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

"
"

de legământul pe care l-a făcut cu Avraam şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;

"
"

El l-a făcut o lege pentru Iacov, un legământ veşnic pentru Israel,

"
"

Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.

"
"

Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”.

"
"

Iehoiada a făcut un legământ între Domnul, împărat şi popor, prin care ei aveau să fie poporul Domnului; a încheiat şi un legământ între împărat şi popor.

"
"

Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?

"
"

„Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră, care va veni după voi;

"
"

Iehoiada a făcut între el, tot poporul şi împărat un legământ prin care aveau să fie poporul Domnului.

"
"

Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.

"
"

Stai ca să intri în legământ cu Domnul, Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ şi pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl încheie cu tine în ziua aceasta,

"
"

Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani.

"
"

de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam, şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Agreements, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul