Skip to content

Versete din Biblie Despre Creation of Humanity

Citește 50 pasaje despre Creation of Humanity, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Dar, de la începutul lumii, Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.

"
"

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

"
"

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

"
"

I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om” în ziua când au fost făcuţi.

"
"

Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.

"
"

pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit.

"
"

Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.

"
"

Eu am făcut pământul şi am făcut pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor.

"
"

Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască

"
"

Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor; vite, târâtoare şi fiare pământeşti după soiul lor”. Şi aşa a fost.

"
"

De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu”. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.

"
"

Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit şi au fost făcute,

"
"

Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

"
"

Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor, prin suflarea gurii lui.

"
"

Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut.”

"
"

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

"
"

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor,

"
"

Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.

"
"

Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva.

"
"

‘Eu am făcut pământul, pe oameni şi dobitoacele care sunt pe pământ, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pământul cui Îmi place.

"
"

Apoi, Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte, şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.

"
"

Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?

"
"

Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat, căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.

"
"

Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.

"
"

Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.

"
"

Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.

"
"

Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul, şi nu este altul!

"
"

Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie’, pentru că a fost luată din om.”

"
"

I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:

"
"

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

"
"

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

"
"

Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ‘Suntem din neamul Lui’…

"
"

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc şi suflet celor ce merg pe el:

"
"

şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

"
"

Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.

"
"

Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

"
"

Apoi, Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

"
"

I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.

"
"

Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întocmit din pântecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pământul. Cine era cu Mine?

"
"

Când Cel Preaînalt a dat o moştenire neamurilor, Când a despărţit pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor După numărul copiilor lui Israel,

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Creation of Humanity, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul