Skip to content

Versete din Biblie Despre Creation

Citește 50 pasaje despre Creation, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.

"
"

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

"
"

Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

"
"

Eu am făcut pământul şi am făcut pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor.

"
"

Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor; vite, târâtoare şi fiare pământeşti după soiul lor”. Şi aşa a fost.

"
"

Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

"
"

Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

"
"

Dar, de la începutul lumii, Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.

"
"

Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.

"
"

Tu ai întemeiat în vechime pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

"
"

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

"
"

când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.

"
"

Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

"
"

Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit şi au fost făcute,

"
"

Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.

"
"

Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.

"
"

Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

"
"

Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.

"
"

A Lui este marea, El a făcut-o, şi mâinile Lui au întocmit uscatul:

"
"

‘Eu am făcut pământul, pe oameni şi dobitoacele care sunt pe pământ, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pământul cui Îmi place.

"
"

Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.

"
"

El a făcut pământul cu puterea Lui, a întemeiat lumea cu înţelepciunea Lui, a întins cerurile cu priceperea Lui.

"
"

Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

"
"

Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.

"
"

Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute.

"
"

Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

"
"

I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om” în ziua când au fost făcuţi.

"
"

Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut.”

"
"

Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul, şi nu este altul!

"
"

Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

"
"

Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.

"
"

Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei

"
"

În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

"
"

Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

"
"

Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.”

"
"

şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost.

"
"

Ale Tale sunt cerurile şi pământul, Tu ai întemeiat lumea şi tot ce cuprinde ea.

"
"

„Aşa vorbeşte Domnul, care face aceste lucruri, Domnul, care le urzeşte şi le înfăptuieşte, El, al cărui Nume este Domnul:

"
"

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.

"
"

Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Creation, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul