Skip to content

Versete din Biblie Despre Divine Breath

Citește 50 pasaje despre Divine Breath, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

El mi-a zis: „Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!»’ ”

"
"

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc şi suflet celor ce merg pe el:

"
"

Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

"
"

După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!

"
"

De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit din apă. Şi, în clipa aceea, cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.

"
"

Duhul lui Dumnezeu m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.

"
"

Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”

"
"

Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise şi Duhul pogorându-Se peste El ca un porumbel.

"
"

El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.

"
"

Suflarea lui aprinde cărbunii şi gura lui aruncă flăcări.

"
"

„Duhul Domnului vorbeşte prin mine şi cuvântul Lui este pe limba mea.

"
"

A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.

"
"

Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor, prin suflarea gurii lui.

"
"

Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.

"
"

Cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.

"
"

La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere fulgerelor şi ploii şi scoate vântul din cămările Lui.

"
"

El Îşi trimite Cuvântul Său şi le topeşte; pune să sufle vântul Lui, şi apele curg.

"
"

El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.

"
"

De glasul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.

"
"

Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat a murit.

"
"

Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheaţa şi micşorează locul apelor mari.

"
"

Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

"
"

Şi Duhul m-a răpit şi am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei.

"
"

Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă.

"
"

Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

"
"

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.

"
"

şi ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.

"
"

Dacă nu s-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea,

"
"

Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.

"
"

Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

"
"

Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu către oasele acestea: «Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!

"
"

El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.

"
"

Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

"
"

Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac;

"
"

Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.

"
"

Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

"
"

Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!

"
"

Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică „Tată!”

"
"

Cândva veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.

"
"

Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Divine Breath, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul