Versete din Biblie Despre Divine Grief

Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră, în întristare:

Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare,

Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „În ziua când s-a pogorât în Locuinţa morţilor, am răspândit jalea, am acoperit adâncul din pricina lui şi i-am oprit râurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el şi toţi copacii de pe câmp s-au uscat.

Atunci, David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai putut plânge.

De aceea, acoperiţi-vă cu saci, plângeţi şi gemeţi, căci mânia aprinsă a Domnului nu se abate de la noi.

I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.

De ce te plângi de rana ta, de durerea pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri!

La întoarcerea voastră, aţi plâns înaintea Domnului, dar Domnul nu v-a ascultat glasul şi n-a luat aminte la voi.

Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.

‘Tu zici: «Vai de mine! Căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând şi nu găsesc odihnă!»’

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?

O, voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

Îşi vor rade capul din pricina ta şi se vor îmbrăca în saci, te vor plânge cu sufletul amărât şi cu mâhnire mare.

Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea!

Eu, Daniel, m-am tulburat cu duhul şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat.

Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.

Îi hrăneşti cu o pâine de lacrimi şi-i adăpi cu lacrimi din plin.

Sunt gârbovit; peste măsură de istovit. Toată ziua umblu plin de întristare.

Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.

‘Vai de mine! Sunt zdrobită! Mă doare rana!’ Dar eu zic: ‘O nenorocire a dat peste mine şi o voi suferi!

din pricina mâniei şi urgiei Tale, căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat departe.

Isus plângea.

Să se grăbească să facă o cântare de jale asupra noastră, ca să ne curgă lacrimile din ochi şi să curgă apa din pleoapele noastre!

Nu plângeţi pe cel mort şi nu vă bociţi pentru el, ci plângeţi mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se va mai întoarce şi nu-şi va mai vedea ţara de naştere!”

Amândouă aceste lucruri ţi s-au întâmplat: ‘Dar cine te va plânge?’ – pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. – ‘Cum să te mângâi eu?’

De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. –

Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov.

Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.

Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale şi braţele orfanilor le frângeai.

în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă… Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!

Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul lor şi au slujit Domnului. El S-a îndurat de suferinţele lui Israel.

căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.

Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare: faţa, sufletul şi trupul mi s-au topit de întristare;

Trebuie negreşit să murim şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.

Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat şi a jurat zicând:

El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.

Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.

ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor şi să ne acoperi cu umbra morţii.