Versete din Biblie Despre Divine Regret
Citește 50 pasaje despre Divine Regret, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.
Pasaje Scripturale
căci Domnul va judeca pe poporul Său şi va avea milă de robii Săi.
„Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele”. Samuel s-a mâhnit şi toată noaptea a strigat către Domnul.
Atunci, Domnul S-a căit şi de lucrul acesta: ‘Niciuna ca aceasta nu se va întâmpla’, a zis Domnul, Dumnezeu.
Atunci, Domnul S-a căit de lucrul acesta: ‘Nu se va întâmpla una ca aceasta’, a zis Domnul.
totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră.
Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
Şi Domnul S-a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.
Dumnezeu a auzit şi S-a mâniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
La întoarcerea voastră, aţi plâns înaintea Domnului, dar Domnul nu v-a ascultat glasul şi n-a luat aminte la voi.
Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.
Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.
În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.
Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat şi a jurat zicând:
Dar, dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea şi n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele pe care aveam de gând să i-l fac.
Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite.
De aceea, acoperiţi-vă cu saci, plângeţi şi gemeţi, căci mânia aprinsă a Domnului nu se abate de la noi.
Atunci, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Lui.
Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să n-ai nicio frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.
L-au omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, şi tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Şi atunci, Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Şi noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire aşa de mare?”
De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”
Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.
Şi David a zis lui Dumnezeu: „Am săvârşit un mare păcat făcând lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
Dar, pentru că mânia Lui nu pedepseşte încă, nu înseamnă că puţin Îi pasă de nelegiuire.
Şi-a adus aminte de legământul Său şi a avut milă de ei după bunătatea Lui cea mare:
„Domnul S-a mâniat foarte tare pe părinţii voştri.
Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘După cum am căutat să vă fac rău când Mă mâniau părinţii voştri, zice Domnul oştirilor, şi nu M-am căit de lucrul acesta,
Să ne fi lepădat Tu de tot oare şi să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?
La Domnul, Dumnezeul nostru, însă este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!
Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare,
Acum îndreptaţi-vă căile şi faptele, ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, şi Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră!
Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!
„M-ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi, de aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc: sunt sătul de milă.
Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.
Atunci, el cântă înaintea oamenilor şi zice: ‘Am păcătuit, am călcat dreptatea şi n-am fost pedepsit după faptele mele;
Cu cât s-au înmulţit, cu atât au păcătuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocară.
Pentru ce să mă loveşti cu suferinţe amare şi să mă pedepseşti pentru greşeli din tinereţe?
Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!
De ce te plângi de rana ta, de durerea pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri!
şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus –;
Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Divine Regret, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul