Versete din Biblie Despre Eden

Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească.

De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca să lucreze pământul, din care fusese luat.

Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden.

Şi se va spune atunci: «Ţara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului şi cetăţile acestea dărâmate, care erau pustii şi surpate, sunt întărite şi locuite!»

Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ‘Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi’.”

Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat, căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.

Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Un râu ieşea din Eden şi uda grădina, şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.

Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci, după plăcere, din orice pom din grădină,

Îl făcusem atât de frumos prin mulţimea crengilor lui, că-l pizmuiau toţi copacii Edenului, care se aflau în grădina lui Dumnezeu.”

Arde focul înaintea lui şi pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului şi după el este un pustiu sterp; nimic nu-i scapă.

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu; pământul era plin de silnicie.

Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.

dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”

De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile când l-am aruncat în Locuinţa morţilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă, şi s-au mângâiat în adâncimile pământului toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape.

Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”

copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atât de multe şi în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului şi în ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului,

Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă, fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul.

Frunza lui era frumoasă şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie se hrănea din el.

Astfel a izgonit El pe Adam, şi, la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu-l întreceau, chiparoşii nu erau de asemuit cu crengile lui şi platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseţe.

Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”

Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.

Ci i-a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.

a luat şi din sămânţa ţării şi a pus-o într-un pământ roditor; a pus-o lângă o apă mare şi a sădit-o ca pe o salcie.

Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: ‘Să nu mănânci deloc din el’, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;

Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”

Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo.

Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

V-am adus într-o ţară ca o livadă de pomi, ca să-i mâncaţi roadele şi bunătăţile, dar voi aţi venit, Mi-aţi spurcat ţara şi Mi-aţi prefăcut moştenirea într-o urâciune.

Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”

Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

Tot astfel, Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă.

Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora”.

Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.