Versete din Biblie Despre Eventide

Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până la ceasul al nouălea.

La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara până la ceasul al nouălea.

De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.

Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.

În ziua aceea, zice Domnul, Dumnezeu, voi face să asfinţească soarele la amiază şi voi întuneca pământul ziua nămiaza mare.

Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei,

Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării.

Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece.

Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.

soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

soarele se va preface în întuneric şi luna, în sânge înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!”

Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.

A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele.

La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: ‘Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!’

Domnul a hotărât vremea şi a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară».’ ”

Soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd strălucirea.

La apusul soarelui, s-a strigat prin toată tabăra: „Să plece fiecare în cetatea lui şi să plece fiecare în ţara lui,

Soarele s-a întunecat şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.

Seara, Isus a venit cu cei doisprezece.

Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale. Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat.

În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului.

Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.

Când s-a înserat, fiindcă era Ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului,

Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.

Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.

Străjerul răspunde: „Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă şi veniţi iarăşi.”

‘Pregătiţi-vă s-o bateţi! Haidem! Să ne suim ziua nămiaza mare!… Vai de noi, căci ziua scade şi umbrele de seară se lungesc.

Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, căci se înserase.

„Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi… fără nicio vedenie! Şi întunericul… fără nicio prorocie! Soarele va asfinţi peste aceşti proroci şi ziua se va întuneca peste ei!”

Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă-seară, veţi înţelege că Domnul este Acela, care v-a scos din ţara Egiptului.

Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire?

Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.

Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.

A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.

Îndată, după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.

Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer şi să nu mai strălucească lumina peste ea!