Versete din Biblie Despre Humanity's Ambition

Ce este omul ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,

Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace.

Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?

Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.

De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.

Mândria omului va fi smerită şi trufia oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

Omul va trebui să-şi plece privirea semeaţă şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Dar ei zic: ‘Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!’ ”

Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă

Dar lucrez şi voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej, ca să poată fi găsiţi deopotrivă cu mine în lucrurile cu care se laudă.

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine! Şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.

îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?”

Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.

„Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.

Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.

Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.

Fără sfârşit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Şi totuşi cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.

Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?

Aruncă groaza în ei, Doamne, ca să ştie popoarele că nu sunt decât oameni!

Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.

Domnul cunoaşte gândurile omului: ştie că sunt deşarte.

Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.

Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel, căci cine ară trebuie să are cu nădejde şi cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.

Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

Dar tu n-ai ochi şi inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verşi sânge nevinovat şi să întrebuinţezi asuprire şi silnicie.”

Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.

În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.

Domnul oştirilor a luat această hotărâre, ca să ruşineze mândria a tot ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului:

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,

Tu însă, fiul omului, în ziua când le voi răpi ceea ce face tăria lor, bucuria şi fala lor, ce le este scump ochilor şi lucrul iubit de ei, pe fiii şi fiicele lor,

Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?

De vreme ce mulţi se laudă după firea pământească, mă voi lăuda şi eu.

Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu’.”

Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.