Versete din Biblie Despre Leadership Events
Citește 50 pasaje despre Leadership Events, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.”
Pasaje Scripturale
Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.
David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai-marii.
Să-L înalţe în adunarea poporului şi să-L laude în adunarea bătrânilor!
Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veţi vesti la vremile lor hotărâte.
şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.
Atunci, Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”
Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap şi stăpânitor al popoarelor.
Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.
„Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rânduiască peste adunare un om
şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor.
Iosua a dat căpeteniilor oştirii poporului următoarea poruncă:
El a zis: „Vestiţi o sărbătoare în cinstea lui Baal!” Şi au vestit-o.
Astăzi staţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi toţi, căpeteniile seminţiilor voastre, bătrânii voştri, mai-marii oştirii voastre, toţi bărbaţii din Israel,
Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi.
Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte.
Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;
A pus pe preoţi în slujbele lor şi i-a îmbărbătat la slujba Casei Domnului.
După ce mai-marii oştirii vor isprăvi de vorbit poporului, să aşeze pe căpeteniile oştirii în fruntea poporului.
Când vă adunaţi dar în acelaşi loc, nu este cu putinţă să mâncaţi cina Domnului.
Când s-a întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel.
Şi unii din bătrânii ţării s-au sculat şi au zis întregii adunări a poporului:
Cele două coruri s-au oprit în Casa lui Dumnezeu, şi tot aşa şi eu şi dregătorii care erau cu mine,
Iosua a adunat toate seminţiile lui Israel la Sihem şi a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oastei. Ei s-au înfăţişat înaintea lui Dumnezeu.
David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii şi căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile şi turmele împăratului şi ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji şi pe toţi voinicii.
A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo.
Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!
Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru
Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân.
Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină.
În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc.
„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Iată sărbătorile Domnului, pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele:
Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare!
Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi sute, judecătorilor, mai-marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti
Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul.
când se vor strânge toate popoarele şi toate împărăţiile ca să slujească Domnului.
După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi”.
Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
El a strâns pe toate căpeteniile lui Israel, pe preoţi şi pe leviţi.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Leadership Events, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul