Versete din Biblie Despre Loss of Loved Ones

Nu plângeţi pe cel mort şi nu vă bociţi pentru el, ci plângeţi mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se va mai întoarce şi nu-şi va mai vedea ţara de naştere!”

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.

şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.

Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.

Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră, în întristare:

Cei ce scapă din ai lui sunt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i plâng.

Tot aşa şi voi, acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi seva bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.

Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale şi braţele orfanilor le frângeai.

În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.

I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.

Domnul să-i aibă totdeauna înaintea ochilor, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ,

Dacă vă va întreba cineva: ‘Pentru ce-l dezlegaţi?’ să-i spuneţi aşa: ‘Pentru că Domnul are trebuinţă de el’.”

Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine şi cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor?

Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare,

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri,

Ce-i drept, a fost bolnav şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n-am întristare peste întristare.

Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.

Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!”

Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul.

care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!

Cei ce sunt morţi acum nu vor mai trăi, sunt nişte umbre şi nu se vor mai scula, căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit şi le-ai şters pomenirea.

Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Să nu intri în nicio casă de jale, să nu plângi în ea şi nici să nu te boceşti cu ei, căci Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea şi îndurarea Mea.

Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim!

Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei, de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.

Fiii aceştia, de care ai fost lipsit, vor spune mereu la urechile tale: ‘Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez’.

Trebuie negreşit să murim şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.

El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.

Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce ştiu să întărâte leviatanul

foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.

Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.

Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor.

Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii,

Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau.

Căci dorea fierbinte să vă vadă pe toţi şi era foarte mâhnit pentru că aflaserăţi că a fost bolnav.

Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.

Atunci, David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai putut plânge.