Skip to content

Versete din Biblie Despre Manahath

Citește 50 pasaje despre Manahath, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Şi Manoah a zis Îngerului Domnului: „Care-Ţi este numele, ca să-Ţi aducem slavă, când se va împlini cuvântul Tău?”

"
"

Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului şi împăratul cetăţii Sefarvaim, Hena şi Iva?’ ”

"
"

Unde sunt împăratul Hamatului, împăratul Arpadului şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?’ ”

"
"

Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Femeia să se ferească de tot ce i-am spus.

"
"

Iahaţ, Chedemot, Mefaat,

"
"

„Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriţii şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,

"
"

Hotarul lui Manase se întindea de la Aşer până la Micmetat, care este la răsărit de Sihem, şi ducea la dreapta până la locuitorii din En-Tapuah.

"
"

A venit pedeapsa şi peste ţara câmpiei, peste Holon, peste Iahaţ, peste Mefaat,

"
"

Era un om în Ţorea, din familia daniţilor, care se chema Manoah. Nevastă-sa era stearpă şi nu năştea.

"
"

Celelalte fapte ale lui Menahem şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

"
"

şi a zis nevestei sale: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.”

"
"

dintre fiii lui Pahat-Moab: Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Beţaleel, Binui şi Manase;

"
"

celor din Horma, celor din Cor-Aşan, celor din Atac,

"
"

la En-Rimon, la Ţoreea, la Iarmut,

"
"

şi din jumătate din seminţia lui Manase: Taanac şi împrejurimile lui şi Gat-Rimon şi împrejurimile lui, două cetăţi.

"
"

Elon, Timnata, Ecron,

"
"

Apoi, la Tabeera, la Masa şi la Chibrot-Hataava, voi iarăşi aţi aţâţat mânia Domnului.

"
"

Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Chiar dacă M-ai opri, n-aş mânca din bucatele tale, dar dacă vrei să aduci o ardere-de-tot, s-o aduci Domnului”. Manoah nu ştia că este Îngerul Domnului.

"
"

Maarat, Bet-Anot şi Eltecon; şase cetăţi şi satele lor.

"
"

Fiii lui Şobal: Alian, Manahat, Ebal, Şefi şi Onam. Fiii lui Ţibeon: Aia şi Ana.

"
"

Iată fiii lui Şobal: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam.

"
"

Îi voi face de pomină pentru toate împărăţiile pământului din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ierusalim.

"
"

la Anatot, la Nob, la Hanania,

"
"

Elteche, Ghibeton, Baalat,

"
"

Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim (Tabără îndoită).

"
"

Ramot cu locurile lui de păşunat şi Anem cu locurile lui de păşunat;

"
"

Chedemot şi împrejurimile lui şi Mefaat şi împrejurimile lui, patru cetăţi

"
"

Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, Te rog, să mai vină odată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!”

"
"

Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui. Atunci, Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului

"
"

Şi niciunul din ei nu va scăpa, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot în anul când îi voi pedepsi’.”

"
"

din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot;

"
"

Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

"
"

Miţpe, Chefira, Moţa,

"
"

Adama, Rama, Haţor,

"
"

Gat, Mareşa, Zif,

"
"

Janum, Bet-Tapuah, Afeca,

"
"

Oamenii din Babilon au făcut pe Sucot-Benot; oamenii din Cut au făcut pe Nergal; cei din Hamat au făcut pe Aşima;

"
"

Anatot şi împrejurimile lui şi Almonul şi împrejurimile lui: patru cetăţi.

"
"

Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah

"
"

Pe când flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului. Văzând lucrul acesta, Manoah şi nevastă-sa au căzut cu faţa la pământ.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Manahath, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul