Skip to content

Versete din Biblie Despre Partings

Citește 50 pasaje despre Partings, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Şi cine v-ar asculta în privinţa aceasta? Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a pogorât pe câmpul de bătaie, cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri; s-o împartă deopotrivă.”

"
"

Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.

"
"

Apoi Mi-am rupt la doilea toiag Legământ ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel.

"
"

Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”

"
"

Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

"
"

Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru.

"
"

Apoi Moise a trimis pe socrul său în ţara lui.

"
"

Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu este legat: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.

"
"

Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim, ca să se ducă în ţara lui Beniamin şi să scape din mijlocul poporului.

"
"

familia casei lui Levi deosebit şi femeile ei deosebit; familia lui Şimei deosebit şi femeile ei deosebit;

"
"

Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei”.

"
"

mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor,

"
"

Toată adunarea copiilor lui Israel a ieşit dinaintea lui Moise.

"
"

Vântul de răsărit îl ia şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.

"
"

Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud, pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.

"
"

„Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!”

"
"

Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.

"
"

Apoi Iosua a dat drumul poporului şi s-a dus fiecare în moştenirea lui.

"
"

până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie.

"
"

Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,

"
"

Chiar dacă îşi vor creşte copiii, îi voi lipsi de ei înainte ca să ajungă oameni mari, şi vai de ei când Îmi voi întoarce privirile de la ei!

"
"

Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări.

"
"

Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.

"
"

Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea

"
"

Ţara se va jeli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit şi femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit şi femeile ei deosebit;

"
"

Elisei i-a zis „Du-te în pace!” După ce a plecat Naaman de la Elisei şi a fost la o depărtare bunicică,

"
"

Atunci, Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat”.

"
"

S-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au legat unul cu altul printr-un jurământ. Isaac i-a lăsat apoi să plece, şi ei l-au părăsit în pace.

"
"

Împarte prada între luptătorii care s-au dus la oaste şi între toată adunarea.

"
"

Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo.

"
"

„Moise”, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire şi s-o lase”.

"
"

Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie.

"
"

Atunci, să iasă de la tine el şi copiii lui care vor fi cu el şi să se întoarcă în familia lui, la moşia părinţilor lui.

"
"

De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.

"
"

Din pricina acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei.

"
"

Atunci, toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.

"
"

Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului şi fiul, împotriva tatălui; mama, împotriva fiicei şi fiica, împotriva mamei; soacra, împotriva nurorii şi nora, împotriva soacrei.”

"
"

Când au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă.

"
"

Apoi a dat drumul fraţilor săi, care au plecat, şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.”

"
"

La apusul soarelui, s-a strigat prin toată tabăra: „Să plece fiecare în cetatea lui şi să plece fiecare în ţara lui,

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Partings, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul