Skip to content

Versete din Biblie Despre Departures

Citește 50 pasaje despre Departures, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor,

"
"

Toată adunarea copiilor lui Israel a ieşit dinaintea lui Moise.

"
"

Apoi Iosua a dat drumul poporului şi s-a dus fiecare în moştenirea lui.

"
"

Atunci, El mi-a zis: ‘Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri…’ ”

"
"

Vântul de răsărit îl ia şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.

"
"

Apoi a dat drumul fraţilor săi, care au plecat, şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.”

"
"

Apoi Moise a trimis pe socrul său în ţara lui.

"
"

Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra cortului.

"
"

Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.

"
"

Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei”.

"
"

Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

"
"

Dar voi, întoarceţi-vă şi plecaţi în pustie, înspre Marea Roşie.’

"
"

Atunci, să iasă de la tine el şi copiii lui care vor fi cu el şi să se întoarcă în familia lui, la moşia părinţilor lui.

"
"

Şi mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor,

"
"

De ieri ai venit, şi azi să te fac să rătăceşti cu noi încoace şi încolo, când nici eu însumi nu ştiu unde mă duc! Întoarce-te şi ia şi pe fraţii tăi cu tine. Domnul să se poarte cu tine cu bunătate şi credincioşie!”

"
"

Şi, în acelaşi timp, copiii lui Israel au plecat de acolo fiecare în seminţia lui şi în familia lui şi s-a întors fiecare în moştenirea lui.

"
"

„Plecaţi, plecaţi, ieşiţi din Babilon! Nu vă atingeţi de nimic necurat! Ieşiţi din mijlocul lui! Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului!

"
"

Apoi i-a lăsat şi a intrat iarăşi în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.

"
"

Atunci, Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat”.

"
"

Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.

"
"

După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo.

"
"

Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.

"
"

Domnul vă va împrăştia printre popoare şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul.

"
"

până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie.

"
"

În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.

"
"

La apusul soarelui, s-a strigat prin toată tabăra: „Să plece fiecare în cetatea lui şi să plece fiecare în ţara lui,

"
"

Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pământului.

"
"

Nu plângeţi pe cel mort şi nu vă bociţi pentru el, ci plângeţi mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se va mai întoarce şi nu-şi va mai vedea ţara de naştere!”

"
"

Isus a zis: „Mai sunt cu voi puţină vreme şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.

"
"

El le-a zis: „Duceţi-vă şi întoarceţi-vă la mine peste trei zile.” Şi poporul a plecat.

"
"

După ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă.

"
"

Vameşul a lăsat totul, s-a sculat şi a mers după El.

"
"

Apoi, ucenicii s-au întors acasă.

"
"

Când au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă.

"
"

Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim, ca să se ducă în ţara lui Beniamin şi să scape din mijlocul poporului.

"
"

După ce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni şi să propovăduiască în cetăţile lor.

"
"

Chiar dacă îşi vor creşte copiii, îi voi lipsi de ei înainte ca să ajungă oameni mari, şi vai de ei când Îmi voi întoarce privirile de la ei!

"
"

Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma,

"
"

Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo.

"
"

Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit, în Dalmatia.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Departures, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul