Versete din Biblie Despre Preparation for the Flood
Citește 50 pasaje despre Preparation for the Flood, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.
Pasaje Scripturale
Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiţi.
Prin credinţă, Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa, prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.
Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor.
Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.
După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.
Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.
Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului.
şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
Atunci, Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.
Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis:
Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui, care erau cu el, şi a zis:
Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.
Căci, după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.”
Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.
Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop, ca să pustiască pământul.”
Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi.
În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.
Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.
şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
Nu se va cutremura ţara din pricina acestor mişelii şi nu se vor jeli toţi locuitorii ei? Nu se va umfla toată ţara ca râul, ridicându-se şi pogorându-se iarăşi ca râul Egiptului?
Oamenii vor intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se va scula să îngrozească pământul.
Şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra.
În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat, şi iată că faţa pământului se uscase.
Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise şi ploaia din cer a fost oprită.
În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie
„Aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, se ridică nişte ape de la miazănoapte, cresc ca un râu ieşit din matcă, îneacă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi locuitorii ei. Ţipă oamenii şi se bocesc toţi locuitorii ţării
Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Când te voi preface într-o cetate pustie, ca cetăţile care n-au locuitori, când voi ridica împotriva ta adâncul şi când te vor acoperi apele cele mari,
Atunci, vor începe să zică munţilor: ‘Cădeţi peste noi!’ şi dealurilor: ‘Acoperiţi-ne!’
dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;
Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt, vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.
Dar cu nişte valuri ce se varsă peste mal va nimici cetatea Ninive şi va urmări pe vrăjmaşii Lui până în întuneric.
Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.”
mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.
Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.
Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.
Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Preparation for the Flood, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul