Skip to content

Versete din Biblie Despre The Great Flood

Citește 50 pasaje despre The Great Flood, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor.

"
"

După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.

"
"

şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.

"
"

Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.

"
"

În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.

"
"

Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului.

"
"

Atunci, Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.

"
"

Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.

"
"

Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi.

"
"

Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop, ca să pustiască pământul.”

"
"

Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.

"
"

Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.

"
"

şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

"
"

Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.

"
"

şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.

"
"

Noe era de şase sute de ani când a venit potopul pe pământ.

"
"

Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.

"
"

Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis:

"
"

Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.

"
"

Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

"
"

Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.

"
"

A despărţit marea şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.

"
"

Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui, care erau cu el, şi a zis:

"
"

A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”

"
"

Cum le-a prefăcut râurile în sânge şi n-au putut să bea din apele lor.

"
"

În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat, şi iată că faţa pământului se uscase.

"
"

dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;

"
"

Nu se va cutremura ţara din pricina acestor mişelii şi nu se vor jeli toţi locuitorii ei? Nu se va umfla toată ţara ca râul, ridicându-se şi pogorându-se iarăşi ca râul Egiptului?

"
"

Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt, vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.

"
"

Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise şi ploaia din cer a fost oprită.

"
"

La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, S-au ridicat talazurile ca un zid Şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.

"
"

Şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra.

"
"

Căci, după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.”

"
"

Tu îl acoperiseşi cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

"
"

El a prefăcut marea în pământ uscat şi râul a fost trecut cu piciorul: atunci ne-am bucurat în El.

"
"

Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.

"
"

mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.

"
"

Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.

"
"

Nu eşti Tu Acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?

"
"

Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre The Great Flood, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul