Skip to content

Versete din Biblie Despre Promise Fulfilled

Citește 50 pasaje despre Promise Fulfilled, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.

"
"

Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,

"
"

„Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit.

"
"

Astfel, ai ţinut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu, şi ce ai spus cu gura Ta, împlineşti în ziua aceasta cu puterea Ta.

"
"

Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu”.

"
"

Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.

"
"

Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică.

"
"

Astfel, Ţi-ai ţinut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu, şi ce ai spus cu gura Ta, împlineşti astăzi prin puterea Ta.

"
"

Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.

"
"

Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.

"
"

Domnul a împlinit cuvântul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.

"
"

Căci Şi-a adus aminte de Cuvântul Lui cel sfânt şi de robul Său Avraam.

"
"

Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Sa tatălui meu, David, şi a împlinit prin puterea Sa ce spusese când a zis:

"
"

voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău, David, când am zis: ‘Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.’

"
"

Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.

"
"

Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.’

"
"

De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace.

"
"

tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.

"
"

Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese când a zis:

"
"

Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit.

"
"

Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.

"
"

Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului, Dumnezeul lui Israel.

"
"

Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.

"
"

Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice:

"
"

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

"
"

Şi Domnul mi-a zis: ‘Bine ai văzut, căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.’

"
"

Acum, Doamne, Tu eşti adevăratul Dumnezeu şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.

"
"

De aceea, şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,

"
"

Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi dar din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit.

"
"

Eu vă voi duce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul’.”

"
"

Dar întăresc cuvântul robului Meu şi împlinesc ce prorocesc trimişii Mei; Eu zic despre Ierusalim: ‘Va fi locuit’ şi despre cetăţile lui Iuda: ‘Vor fi zidite iarăşi şi le voi ridica dărâmăturile’.

"
"

Domnul oştirilor a jurat şi a zis: „Da, ce am hotărât se va întâmpla, ce am pus la cale se va împlini.

"
"

tot Iuda s-a bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor, căutaseră pe Domnul de bunăvoia lor şi-L găsiseră. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.

"
"

Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!

"
"

Eu am vorbit şi Eu l-am şi chemat; Eu l-am adus şi lucrarea lui va izbuti.

"
"

atunci voi împlini jurământul pe care l-am făcut părinţilor voştri că le voi da o ţară în care curge lapte şi miere, cum vedeţi astăzi’.” Şi eu am răspuns: „Amin, Doamne!”

"
"

Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.

"
"

Vei da cu credincioşie lui Iacov şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.

"
"

Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.

"
"

Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Promise Fulfilled, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul