Versete din Biblie Despre Promise of Greatness
Citește 50 pasaje despre Promise of Greatness, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.
Pasaje Scripturale
Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
El se va înfăţişa şi va cârmui cu puterea Domnului şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său; vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.
Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi şi o vei stăpâni; îţi va face bine şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi.
În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea şi „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor, şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor’.”
O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut numele mare, ca numele celor mari de pe pământ;
El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă.
am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ;
Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru!
Eu am vorbit şi Eu l-am şi chemat; Eu l-am adus şi lucrarea lui va izbuti.
„Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘După cum am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot aşa voi aduce peste ei tot binele pe care li-l făgăduiesc.
După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.”
Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
Domnul a răspuns: „Iată, Eu fac un legământ. Voi face în faţa întregului popor minuni care n-au avut loc în nicio ţară şi la niciun neam; tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului şi prin tine voi face lucruri înfricoşătoare.
Înalţă-mi mărimea mea, întoarce-Te şi mângâie-mă din nou!
Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe care le-a dat lui Moise Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te înspăimânta.
Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
Veţi vedea cu ochii voştri lucrul acesta şi veţi zice: ‘Mare este Domnul dincolo de hotarele lui Israel!’
Cât de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam!
prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,
Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.
David ajungea tot mai mare şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, era cu el.
Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpâni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.
şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,
Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri şi vă veţi face stăpâni pe toate aceste neamuri, care sunt mai mari şi mai puternice decât voi.
Domnul, Dumnezeul tău, te va umple de bunătăţi, făcând să propăşească tot lucrul mâinilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, căci Domnul Se va bucura din nou de fericirea ta, cum se bucura de fericirea părinţilor tăi,
Să păziţi dar cuvintele legământului acestuia şi să le împliniţi, ca să izbutiţi în tot ce veţi face.
Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi veseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari!
Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoşată, şi eu voi povesti mărimea Ta.
Ascultă, Israele! Astăzi vei trece Iordanul, ca să te faci stăpân pe nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, pe cetăţi mari şi întărite până la cer,
înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta şi cum nici nu va mai avea după tine.”
Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi.
Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu’.”
Acum mai aşteptaţi aici, ca să vedeţi minunea pe care o va face Domnul sub ochii voştri.
Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Promise of Greatness, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul