Versete din Biblie Despre Provision in Despair

Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.

Amândouă aceste lucruri ţi s-au întâmplat: ‘Dar cine te va plânge?’ – pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. – ‘Cum să te mângâi eu?’

căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor, dar ea a aruncat, din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.”

Îi hrăneşti cu o pâine de lacrimi şi-i adăpi cu lacrimi din plin.

Cuvântul Domnului spus lui Ieremia cu prilejul secetei:

A venit o foamete în tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi părinţii noştri nu găseau merinde.

Ocara îmi rupe inima şi sunt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mângâietori, şi nu găsesc niciunul.

Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâine omului flămând.

Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. „Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!”

În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moştenire, ele sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare. Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?

Îi voi binecuvânta din belşug hrana, voi sătura cu pâine pe săracii lui.

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.

când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când vor da peste voi necazul şi strâmtorarea.

Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.”

Câmpia este pustiită, pământul întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este.

Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?”

Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete, şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău».’

aleargă încoace şi încolo să caute pâine, ştie că-l aşteaptă ziua întunericului.

El le-a dat ce cereau, dar a trimis o molimă printre ei.

Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;

Căci voi răcori sufletul însetat şi voi sătura orice suflet lihnit de foame’.”

În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă şi nu va duce lipsă de pâine.

Domnul nu lasă pe cel neprihănit să sufere de foame, dar îndepărtează pofta celor răi.

Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima înăuntrul meu.

Carnea şi inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.

Mi-ai luat pacea şi nu mai cunosc fericirea.

Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.”

În ziua fericirii, fii fericit şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.

‘Tu zici: «Vai de mine! Căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând şi nu găsesc odihnă!»’

Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.

Şi-a venit în fire şi a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!

iar în picioare purtau încălţăminte veche şi cârpită şi erau îmbrăcaţi cu nişte haine vechi pe ei, iar toată pâinea pe care o aveau pentru hrană era uscată şi mucegăită.

Copiii lui să umble fără niciun căpătâi şi să cerşească, să-şi caute pâinea departe de locuinţa lor dărâmată!

De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. –

Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.

El va pribegi prin ţară apăsat şi flămând şi, când îi va fi foame, se va mânia, şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus,

Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.

Iată pâinea noastră: era caldă când am luat-o ca merinde de acasă, în ziua când am plecat să venim la voi, şi acum s-a uscat şi s-a mucegăit.

Puii de leu duc lipsă şi li-i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine.

Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi strâmtorarea în care se aflau şi robii, şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.