Versete din Biblie Despre Running Issue
Citește 50 pasaje despre Running Issue, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!
Pasaje Scripturale
Voi alergaţi bine: Cine v-a tăiat calea ca să n-ascultaţi de adevăr?
Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit şi, când vei alerga, nu te vei poticni.
Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.
croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
„Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le: ‘Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar faptul acesta este necurat.
Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.
Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg.
dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”
Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?
Căci picioarele lor aleargă la rău şi se grăbesc să verse sânge.
Dacă, alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi dacă nu te crezi la adăpost decât într-o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului?
Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea? Şi pentru ce n-aş fi nerăbdător?
Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt.
David şedea între cele două porţi. Caraula s-a dus pe acoperişul porţii spre zid; a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om alerga singur singurel.
Şi David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.”
Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească.
Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!”
Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi n-o găseşte.
alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău şi nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine!
Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi din copilul acesta şi să nu mai intri în el”.
Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva şi cine aleargă neghiobeşte înainte o nimereşte rău.
De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.
Nu ieşiţi cu grabă, nu plecaţi în fugă, căci Domnul vă va ieşi înainte şi Dumnezeul lui Israel vă va tăia calea.”
Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.”
Parcă sunt nişte cai şi aleargă ca nişte călăreţi.
În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mângâiere.
În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni.
Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor,
Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Running Issue, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul