Versete din Biblie Despre Self
Citește 50 pasaje despre Self, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Cine vorbeşte de la sine caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui ce l-a trimis, acela este adevărat şi în el nu este strâmbătate.
Pasaje Scripturale
Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.
Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: ‘Nimeni nu mă vede!’ Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: ‘Eu şi numai eu.’
Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur.
Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi?
Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.
Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.
Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre:
Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;
Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos.
Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă.
Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.
Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.
Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea.
Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.
Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.
Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvârşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.
Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?
Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.
Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.
Vei fi spurcată astfel de tine însăţi înaintea neamurilor şi vei şti că Eu sunt Domnul».’ ”
Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine.
Oricâtă dreptate aş avea, gura mea mă va osândi şi oricât de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii;
La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că „este al lui Hristos”, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.
Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,
Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?
Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.
Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?’
Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar, dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.
Aşadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.
Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?
„Îţi închipui că ai dreptate şi crezi că te îndreptăţeşti înaintea lui Dumnezeu
Căci oricine se înalţă va fi smerit şi cine se smereşte va fi înălţat.”
Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu,
„Cum poate omul să-şi facă dumnezei care nu sunt dumnezei?
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Self, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul