Skip to content

Versete din Biblie Despre Selfishness

Citește 50 pasaje despre Selfishness, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Toată ziua o duce numai în pofte, dar cel neprihănit dă fără zgârcenie.

"
"

Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos.

"
"

Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvârşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.

"
"

Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.

"
"

Cine vorbeşte de la sine caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui ce l-a trimis, acela este adevărat şi în el nu este strâmbătate.

"
"

Cel care vorbeşte întâi în pricina lui pare că are dreptate, dar vine celălalt şi-l ia la cercetare.

"
"

Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii.

"
"

Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: ‘Nimeni nu mă vede!’ Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: ‘Eu şi numai eu.’

"
"

Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de câştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.

"
"

Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”

"
"

Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.

"
"

Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală.

"
"

Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.

"
"

Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

"
"

Dar cine are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?

"
"

Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.

"
"

mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,

"
"

Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea.

"
"

Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

"
"

tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi?

"
"

Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul.

"
"

Sufletul celui rău doreşte răul, semenul lui n-are nicio trecere înaintea lui.

"
"

Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi.

"
"

Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă – iată ce urăsc eu.

"
"

zadarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni.

"
"

Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.

"
"

Oamenii îşi spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri linguşitoare, vorbesc cu inimă prefăcută.

"
"

Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui şi omul de bine se satură şi el de ce este în el.

"
"

„Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?”

"
"

Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre:

"
"

De aceea, pe nevestele lor le voi da altora şi ogoarele lor, altor stăpâni. Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig mârşav, de la proroc până la preot, toţi înşală!

"
"

Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri şi sub limbă are răutate şi fărădelege.

"
"

bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,

"
"

Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.

"
"

Cine împarte cu un hoţ îşi urăşte viaţa, aude blestemul şi nu spune nimic.

"
"

„Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari şi se bizuia pe răutatea lui.”

"
"

Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.

"
"

Căci El cunoaşte pe făcătorii de rele, vede uşor pe vinovaţi.

"
"

Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele! Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul, dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta în toate locurile unde vei merge»’.”

"
"

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Selfishness, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul