Versete din Biblie Despre Silence in Grief

Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit, şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii,

Şi au şezut pe pământ, lângă el, şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.

Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

Nu plângeţi pe cel mort şi nu vă bociţi pentru el, ci plângeţi mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se va mai întoarce şi nu-şi va mai vedea ţara de naştere!”

Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!

Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.

El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe.

Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea şi nu Te odihni, Dumnezeule!

El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.

Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!

Cei ce scapă din ai lui sunt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i plâng.

Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă.

Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră, în întristare:

Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.”

Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine şi cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor?

Atunci, David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai putut plânge.

Nimeni nu le va pune masa în timpul jelirii ca să-i mângâie pentru cel mort şi nimeni nu le va întinde paharul mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor.

ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;

Leviţii potoleau pe tot poporul zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!”

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.

Fă-mă să aud veselie şi bucurie şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura.

Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.

Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale şi braţele orfanilor le frângeai.

Mi se topesc ochii după făgăduinţa Ta şi zic: „Când mă vei mângâia?”

Tăceţi, lăsaţi-mă, vreau să vorbesc! Întâmplă-mi-se ce mi s-ar întâmpla.

La întoarcerea voastră, aţi plâns înaintea Domnului, dar Domnul nu v-a ascultat glasul şi n-a luat aminte la voi.

Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.

Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Să nu intri în nicio casă de jale, să nu plângi în ea şi nici să nu te boceşti cu ei, căci Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea şi îndurarea Mea.

Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor.

Doamne, să nu rămân de ruşine când Te chem. Ci să rămână de ruşine cei răi şi ei să se pogoare muţi în Locuinţa morţilor!

Dacă n-ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea.”

Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.

Ascultă-mă şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo şi mă frământ

Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba şi nu mânca pâinea de jale!”

Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure? Dacă Îşi ascunde El Faţa, cine poate să-L vadă? La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om,

Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.

Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.