Versete din Biblie Despre The brevity of life

Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.

„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”

Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

Omul – zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp!

Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.

Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune.

Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.

Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.

Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic în picioare.

Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa mea şi pentru ce nimic ai făcut pe toţi fiii omului.

Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Căci orice făptură este ca iarba şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos,

Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.

Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.

Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.

Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră.

Eu zic: „Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin veşnic!”

Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?

Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.

Atunci, Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuşi, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”

Suflarea lor trece, se întorc în pământ şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.

Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

Zilele Tale sunt ca zilele omului şi anii Tăi ca anii lui,

Îşi petrec zilele în fericire şi se pogoară într-o clipă în Locuinţa morţilor.

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.

Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.

El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.

Înaintea Ta noi suntem nişte străini şi locuitori, ca toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra şi fără nicio nădejde.

Cine este omul care doreşte viaţa şi vrea să aibă parte de zile fericite?

Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede, pe pământ, cuvântul Lui.”

Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

„Ziceam: ‘În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile Locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalţi ani ai mei, care-mi mai rămân!’

De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năpraznic.

Căci ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el, când numărul lunilor i s-a împlinit?

Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.

Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor?

Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi.