Versete din Biblie Despre Awareness of Mortality

„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”

Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.

Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

Căci noi cei vii totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor?

Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.

Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră.

Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

Dar omul, când moare, rămâne întins. Omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.

Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.

Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.

Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.

Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii.

Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine, pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea.

Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.

Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege Şi s-ar gândi la ce li se va întâmpla.

Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Aşadar noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul,

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.

Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.

Oricine va căuta să-şi scape viaţa o va pierde şi oricine o va pierde o va găsi.

El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.

Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

Căci orice făptură este ca iarba şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos,

Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa.

Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?

Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.

căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.

Dar el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune.

Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii şi, când o văd, simt toate spaimele morţii.

Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.

În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine.

Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune.